vineri, 26 martie 2010

Micuta Antonia...episodul 3

Si...asa a inceput totul...a aparut mitza...

Din prima zi in care am nascut am fost dusa in salon cu ea...era asa de mica si fragila ca imi era frica sa nu se rupa...ma gandeam cu groaza ca nu stiu sa fac nimic...nu tu hranit, nu tu schimbat pampers...nimic nimic, nici macar nu tinusem in brate in viata mea un bebe asa de mic...

DAR in spital te mobilizezi ca nu prea ai de ales, am fost incurajata de faptul ca mai aveam in salon o fetita, Ioana (care s-a nascut in acelasi timp cu Antonia), si era cam cu 1kg mai mica decat Antonia mea...si cand ma uitam la Ioana mi se parea ca Antonia e tare mare pe langa ea...

Nu prea am intampinat probleme in spital, lumea s-a purtat frumos fara sa arunc eu cu bani...O singura tura de asistente sictirite am prins, da nu stiu cum s-au nimerit toate sictirite frateeee...Dar cea de la copii a fost fascinata de Antonia si m-am scos, practic atat ma interesa...sa fie cea de la copii ok, ca eu ma descurc...

Au fost cumplit de obositoare astea 3 zile de spital, nu am dormit aproape deloc, nu vreti sa vedeti cum aratam...dar a fost o perioada frumoasa in care am invatat sa fiu mamica...sa-mi ingrijesc si sa-mi ocrotesc puiutul!

Bineinteles ca Antonia s-a acomodat mai usor cu mine decat eu cu ea :))...

Tot din spital am observat ca micuta mea seamana cu mine la capitolul "libertate"...oricat de strans o infasam, se foia pana scotea manutele afara...problema era ca avea unghiile tare lungi si se zgaria..
Solutia...am sunat pe tati si ne-a adus hainute..uraaa in sfarsit libertate...nu va spun ce bine dormea imbracata in hainute...(foto1 ->dovada ca nu statea infasata; foto2 ->libertatea de miscare)


Ca orice alt copil, uraste caciulita, manusile si botoseii...in spital ii legam manusile cu tifon ca sa le tina mai mult de 3 minute in maini...dar am scapat de manusi de cand suntem acasa, pentru ca face tati manichiura cand trebuie(lu' mami ii cam frica sa nu taie tot degetelu'la cat e de mare...)

Deci in spital a fost mai bine decat ma asteptam, numai ca tare imi doream sa ajung acasa...numaram orele pana la plecare, si bineinteles ca in ziua cea mare am fost prima externata!;)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu